|
Mexic (México în spaniolă) este o ţară situată în sudul Americii de Nord, mărginită de Statele Unite la nord şi Belize şi Guatemala la sud. Este cea mai nordică ţară din America Latină şi cea mai populată ţară vorbitoare de spaniolă din lume. Numele oficial lung este Statele Unite Mexicane (Estados Unidos Mexicanos). Ţara este frecvent numită Republica Mexicană (República Mexicana) deşi acesta nu este titlul recunoscut oficial. • Politică • Economie
|
Estados Unidos Mexicano
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
De la constituţia din 1917, Mexicul este o Republică Federală Prezidenţială, unde preşedintele, ales prin vot public, este şi şeful statului şi şeful guvernului. Executivul este format din preşedintele şi miniştrii săi. Legislativul, care este ales democratic, este cunoscut ca şi Congresul Uniunii, şi este bicameral, compus din Camera Deputaţilor şi Senatul. Sistemul judiciar este independent de ramura executivă şi legislativă. Filipe de Jesus Calderon Hinojosa este preşedinte din 2 iulie 2006.
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Republica federală Mexic este împărţită în 31 de state (estados) şi un district federal. Fiecare stat are constituţia şi legislativul propriu. Districtul federal conţine capitala Mexicului, Ciudad de Mexico, şi are statut special, cu puteri reduse în comparaţie cu cele 31 de state.
Din punct de vedere geografic, Mexicul face parte din America de Nord, deşi de multe ori este considerată ca parte din America Centrală din cauze culturale-economice. Forma teritoriului este aproximativ triunghiular, având peste 3000 km de la extremitatea nord-vestică la cea sud-estică. Ţara are graniţe cu Statele Unite ale Americii la nord şi cu Belize şi Guatemala la sud. Peninsula Baja California, cu o lungime de 1250 km, este situată în vestul ţării şi formează Golful Californiei. În estul ţării este situat Golful Mexicului, format de cealaltă peninsulă mexicană, Yucatán. Cel mai mare oraş este capitala, Ciudad de Mexico, care are peste 19 milioane de locuitori şi este printre cele mai mari aglomeraţii urbane din lume. Alte oraşe cu peste un milion de locuitori sunt Guadalajara, Monterrez, Toluca, Puebla, Tijuana, Ciudad Juárez, León şi Torreón. Deşi Mexicul este frecvent asociat cu teren deşertos, părţile de sud ale ţării au o climă tropicală, fiind situate sub Tropicul Cancerului. Râurile principale sunt Rio Grande, în extremitatea nordică şi Usumacinta în sud, plus Grijalva, Balsas, Pánuco şi Yaqui în interior. Se mai poate aminti aici vulcanul activ Popocatepetl
Mexicul are a XIV-a cea mai mare economie din lume, cu un PIB de peste un trilion de dolari SUA. Este clasificată ca şi economie cu venit mediu-ridicat, având al patrulea cel mai mare PIB pe cap de locuitor din America Latină. De la criza economică din 1994-1995, ţara a trecut printr-o revenire economică seminificativă, cu o rată de creştere economică de 3-5% care a dus la scăderi în rata de sărăcie, de la 24,2% în 2004 la 17,6% în 2004. Rata sărăciei în mediul rural a fost de 27,9% în 2004, redusă de la nivelul de 42% în 2000. În ultimii ani, Mexicul a devenit o economie din ce în ce mai "privatizată", cu companiile de stat având un rol mai restrâns în activitatea economică. Economia mixtă este bazată pe industrie şi servicii, deşi există un sector agricol puternic. Deasemenea, republica este al patrulea cel mai mare producător de ţiţei din lume. Din cauza agrementului NAFTA, comerţul cu Canada şi SUA s-a triplat din 1994. Din anii 1990, Mexicul s-a angajat în comerţ din ce în ce mai liber, introducând agremente de comerţ liber cu peste 40 de ţări, inclusiv ţările Uniunii Europene şi Japonia.
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||